Mircea Eliade – Încercarea labirintului (4). Coșmarul uitării Europei ideologizante și compromisul pseudomorfozei americane

Coșmarul și posibilitatea dezagregării moștenirii culturale europene sub presiunea ideologică

Din visul lui Eliade cu cei doi bătrâni înțeleg teama lui. Scenariul pe care nu îl anticipează, însă, este cel a unei Europe care începe să fie indiferentă față de ea însăși, în care se instalează uitarea. Distrugerea de care se temea Eliade, în contextul pierderii memoriei, cred că începe de la Europa și nu din afara ei.

Eliade: “Visul celor doi bătrâni.

În aceste vise se vede poate teama mea, spaima în faţa dispariţiei unei moşteniri.

 (…)Pot să-mi închipui o societate în care nimeni nu se va interesa de o Europă distrusă, uitată, dispreţuită. E un coşmar, dar totodată şi o posibilitate.”

O soluție tranzitorie: Pseudomorfoza spirituală americană

Noul context cultural delimitat de Eliade în Încercarea labirintului, după interacțiunea cu tineretul american. Am reținut mai multe idei și reproduc schematic câteva:

·    Mișcarea hippy, reacția contestatară de tip anti-establishment. Riturile orgiastice și sacralitatea totală.

·    Desacralizarea spatiului urban. Curentele religioase „exotice” (orientale – zen, yoga) sau „arhaice” (șamanism) sunt văzute ca forță compensatorie la intrarea în desuetudine a formelor religioase traditionale, “fosilizate”;

·     Noile curente religioase, a căror religiozitate nu este recunoscută de “establishment” sunt într-o postură similara, atât cu religiile cosmice primitive, cat și cu creștinismul inițial al Romei, creștinismul considerat„ateu” de religia oficială a Imperiului (nu întâmplător subtitlul capitolului din Istoria credințelor ... a lui Eliade este Tribulațiile unei religio ilicita)

·  Formele religioase ale secolului XXI îi par de neanticipat lui Eliade, întrucat creativitatea umană este, printre altele, imprevizibilă; este interesant de reținut că amintește de legătura dintre om și ritmurile cosmice, chiar și în ambientul urban, de alternanța zi-noapte, care va rămâne o constantă planetară. Chiar în spațiul citadin omul va putea seara să  privească astrele.

Eliade: “Printre aceşti studenţi, unii au găsit absolutul într-o sectă efemeră ca şi Meher Baba, Hare Krishna, Jesus Freaks, în anumite secte “zen”. Nu-i încurajez, dar nici nu le critic alegerea, deoarece ei îmi spun: „înainte, mă drogăm, eram o larvă, nu credeam în nimic, am încercat de două ori să mă sinucid, era cât pe ce să fiu omorât într-o zi când eram complet drogat, şi acum, am găsit absolutul!”

„Era o reacţie împotriva lipsei de sens a vieţii urbane, împotriva acelei desacralizări a lumii care apasă asupra oraşului american. Ei nu puteau să înţeleagă valoarea religioasă a unei biserici constituite: pentru ei era Establishment”; dar au descoperit acest lucru nou şi au fost salvaţi. Au redescoperit izvoarele sacre ale vieţii, importanţa religioasă a vieţii.

Şi acest „om fundamental”, putem spune că este „religios”, oricare ar fi aparenţele, deoarece e vorba de semnificaţia vieţii. De ceea sunt sigur de faptul că formele viitoare ale experienţei religioase vor fi cu totul diferite de acelea pe care le cunoaştem în creştinism, în iudaism, în islam, şi care sunt fosilizate, desuete, golite de  sens. Sunt sigur că vor veni alte expresii. Care? N-aş putea să vă spun. Marea surpriză este mereu libertatea spiritului, şi creativitatea lui.”