Jurnal de idei

Cu o cazuistică adunată de-a lungul unei vieți și denumită, îndeobște, opera erudită sau academică , Eliade se străduiește, în esență, să ilustreze printr-un număr copleșitor de exemple din cele mai variate culturi, generalitatea și universalitatea atitudinii umane în raport cu experiența divinului, pe care îl percepe în integralitatea sa, în termeni de potențial și de actualitate, ca moarte, renaștere, disoluție, frumusețe, ordine cosmică și haos germinativ precosmogonic. Pentru Eliade, coincidența contrariilor constituie mecanismul mitogenetic și tiparul mitologic fundamental. Acea coalescență a contrariilor pe care Eliade o supunea atenției cititorului încă din scrierile de tinerețe constituia un efort asiduu de înțelegere a unei realități paradoxale. Omul, această ființă ambivalentă și contradictorie, damnat să viețuiască de-a pururi în două lumi - “Noi nu trăim într-o lume de îngeri sau de spirite şi nici într-o lume pur animală” ­ – nici nu se poate înțelege altfel p...

Coșmarul și posibilitatea dezagregării moștenirii culturale europene sub presiunea ideologică Din visul lui Eliade cu cei doi bătrâni înțeleg teama lui. Scenariul pe care nu îl anticipează, însă, este cel a unei Europe care începe să fie indiferentă față de ea însăși, în care se instalează uitarea. Distrugerea de care se temea Eliade, în contextul pierderii memoriei, cred că începe de la Europa și nu din afara ei. Eliade: “Visul celor doi bătrâni. În aceste vise se vede poate teama mea, spaima în faţa dispariţiei unei moşteniri.   (…)Pot să-mi închipui o societate în care nimeni nu se va interesa de o Europă distrusă, uitată, dispreţuită. E un coşmar, dar totodată şi o posibilitate. ” O soluție tranzitorie: Pseudomorfoza spirituală americană Noul context cultural delimitat de Eliade în Încercarea labirintului, după interacțiunea cu tineretul american. Am reținut mai multe idei și reproduc schematic câteva: ·     Mișcarea hippy , reacția contestatar...

Ideea Religiosității cosmice (anistorice) a culturilor arhaice trebuia punctată în cadrul punctului 2) din enumerarea lui Liiceanu, în contextul revoluției spirituale ce survine o dată cu descoperirea agriculturii și în cadrul căreia, prin analogie cu viața plantei, se reorganizează întreaga viziune interioară, la nivel psihologic, sub forma ciclurilor, d ând naștere și unei noi concepții asupra timpului. Religiozitatea cosmică descoperită în India și asimilată mai apoi cu orice experiență religioasă arhaică, are ca fundament o concepție distinctă asupra curgerii timpului – ciclic . Eliade : “ Condiţia umană împărtăşeşte destinul plantei, deci acela al unui ciclu nesfârşit de naşteri, morţi şi renaşteri…” Cu privire la Revelația prin cultură a omului modern , câteva gânduri: Mi-a rămas proaspătă în minte critica adusă de Pleșu într-o apariție televizată din urm ă cu câțiva ani acestei “idolatrizări”, de către Eliade, a revelației prin cultură, dar pe care eu o v ăd ...

Sunt intrigat de constatarea lui Liiceanu, confirmată de Noica, a îngropării și risipirii ideilor esențiale ale lui Eliade în cărțile de erudiție, pe câtă vreme mie mi se pare orice carte a lui Eliade ca fiind o recapitulare și o amplificare a ideilor deja existente încă de pe vremea Oceanografiei sau Alchimiei asiatice . Eliade este foarte repetitiv ideatic, și uneori și în expresie. Ideile astea de forță pe care Liiceanu le descoperă din lectura Încercării labirintului (1978) mi se par foarte evidente în fiecare lucrare, ba chiar în cuvântul introductiv al fiecărei lucrări. Din Jurnalul lui Liiceanu : "Duminică, 19 noiembrie 1978 Ieri şi astăzi am fost în febra Convorbirilor lui Eliade.  Depăşind momentul începutului, sînt uluit să constat ce forţă capătă  — expuse aşa — ideile lui, risipite altminteri şi îngropate  în erudiţia cărţilor. Toată opera lui masivă de savant este alimentată  — constaţi aici — de cîteva idei de o extraordinară amploare...

“Locuitorii râdea[u] de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise[ră]. ” Acasă este un sentiment care se înfiripă la intersecția dintre un loc fizic și o stare lăuntrică, un spațiu și un timp cârpite din franjurii amintirii, ale căror coordonate se sustrag oricărei definiri. Fiorul cosmogonic reorientează în plan vertical orice nostalgie a originilor. Făt-Frumosul atipic, decrepit, din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte recunoștea, succesiv, pe drumul revenirii la locul de baștină, amplasamentele bătăliilor de odinioară cu Scorpia, Gheonoaia etc. – locuri de încercare inițiatică ce puteau fi, parțial, reconstituite, din memorie, prin negația pe care o presupune orice cunoaștere prin eliminare. Definirea modalității actuale de existență a vechilor tărâmuri de testare doar prin scăderea tuturor reperelor ce existau în trecut și nu mai există la momentul revenirii îl înlănțuie...