Jurnal de idei

Coșmarul și posibilitatea dezagregării moștenirii culturale europene sub presiunea ideologică Din visul lui Eliade cu cei doi bătrâni înțeleg teama lui. Scenariul pe care nu îl anticipează, însă, este cel a unei Europe care începe să fie indiferentă față de ea însăși, în care se instalează uitarea. Distrugerea de care se temea Eliade, în contextul pierderii memoriei, cred că începe de la Europa și nu din afara ei. Eliade: “Visul celor doi bătrâni. În aceste vise se vede poate teama mea, spaima în faţa dispariţiei unei moşteniri.   (…)Pot să-mi închipui o societate în care nimeni nu se va interesa de o Europă distrusă, uitată, dispreţuită. E un coşmar, dar totodată şi o posibilitate. ” O soluție tranzitorie: Pseudomorfoza spirituală americană Noul context cultural delimitat de Eliade în Încercarea labirintului, după interacțiunea cu tineretul american. Am reținut mai multe idei și reproduc schematic câteva: ·     Mișcarea hippy , reacția contestatar...

Ideea Religiosității cosmice (anistorice) a culturilor arhaice trebuia punctată în cadrul punctului 2) din enumerarea lui Liiceanu, în contextul revoluției spirituale ce survine o dată cu descoperirea agriculturii și în cadrul căreia, prin analogie cu viața plantei, se reorganizează întreaga viziune interioară, la nivel psihologic, sub forma ciclurilor, d ând naștere și unei noi concepții asupra timpului. Religiozitatea cosmică descoperită în India și asimilată mai apoi cu orice experiență religioasă arhaică, are ca fundament o concepție distinctă asupra curgerii timpului – ciclic . Eliade : “ Condiţia umană împărtăşeşte destinul plantei, deci acela al unui ciclu nesfârşit de naşteri, morţi şi renaşteri…” Cu privire la Revelația prin cultură a omului modern , câteva gânduri: Mi-a rămas proaspătă în minte critica adusă de Pleșu într-o apariție televizată din urm ă cu câțiva ani acestei “idolatrizări”, de către Eliade, a revelației prin cultură, dar pe care eu o v ăd ...

Sunt intrigat de constatarea lui Liiceanu, confirmată de Noica, a îngropării și risipirii ideilor esențiale ale lui Eliade în cărțile de erudiție, pe câtă vreme mie mi se pare orice carte a lui Eliade ca fiind o recapitulare și o amplificare a ideilor deja existente încă de pe vremea Oceanografiei sau Alchimiei asiatice . Eliade este foarte repetitiv ideatic, și uneori și în expresie. Ideile astea de forță pe care Liiceanu le descoperă din lectura Încercării labirintului (1978) mi se par foarte evidente în fiecare lucrare, ba chiar în cuvântul introductiv al fiecărei lucrări. Din Jurnalul lui Liiceanu : "Duminică, 19 noiembrie 1978 Ieri şi astăzi am fost în febra Convorbirilor lui Eliade.  Depăşind momentul începutului, sînt uluit să constat ce forţă capătă  — expuse aşa — ideile lui, risipite altminteri şi îngropate  în erudiţia cărţilor. Toată opera lui masivă de savant este alimentată  — constaţi aici — de cîteva idei de o extraordinară amploare...

Într-o perioadă de prelungită și chinuitoare angoasă, cu multe căi ce se bifurcă și multe opțiuni, am de ales între a pătrunde ca un intrus și a greși în aerul rarefiat al spiritelor mai înalte decât mine, sau de a avea dreptate în tot ceea ce este banal, în tărâmul pe unde mintea pășește cu gând sigur. Nu am aparținut niciodată lumii celor sigure. Am ars de dorul unui tărâm de necuprins cu mintea, acolo unde orice putere speculativă se declară învinsă. Înfrântă era și mintea ascuțită a lui Socrate, la finalul dialogului Phaidon ; alternativa mitului i se impune, după ce argumentația logică a luat sfârșit. Este dificil să pătrunzi pe o ușă pe care asemenea spirite rare își asumă riscul de a intra și de a greși, dar și mai greu este să îți trădezi propria natură și să te complaci în justețea adevărurilor banale și a realizărilor facile. Noica detesta platitudinile, care adesea îi erau servite sub forma unei întrebări de tipul " Ce p ărere aveți despre Dumnezeu? ". Dacă ...