Jurnal de idei

Sunt intrigat de constatarea lui Liiceanu, confirmată de Noica, a îngropării și risipirii ideilor esențiale ale lui Eliade în cărțile de erudiție, pe câtă vreme mie mi se pare orice carte a lui Eliade ca fiind o recapitulare și o amplificare a ideilor deja existente încă de pe vremea Oceanografiei sau Alchimiei asiatice . Eliade este foarte repetitiv ideatic, și uneori și în expresie. Ideile astea de forță pe care Liiceanu le descoperă din lectura Încercării labirintului (1978) mi se par foarte evidente în fiecare lucrare, ba chiar în cuvântul introductiv al fiecărei lucrări. Din Jurnalul lui Liiceanu : "Duminică, 19 noiembrie 1978 Ieri şi astăzi am fost în febra Convorbirilor lui Eliade.  Depăşind momentul începutului, sînt uluit să constat ce forţă capătă  — expuse aşa — ideile lui, risipite altminteri şi îngropate  în erudiţia cărţilor. Toată opera lui masivă de savant este alimentată  — constaţi aici — de cîteva idei de o extraordinară amploare...

“Locuitorii râdea[u] de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise[ră]. ” Acasă este un sentiment care se înfiripă la intersecția dintre un loc fizic și o stare lăuntrică, un spațiu și un timp cârpite din franjurii amintirii, ale căror coordonate se sustrag oricărei definiri. Fiorul cosmogonic reorientează în plan vertical orice nostalgie a originilor. Făt-Frumosul atipic, decrepit, din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte recunoștea, succesiv, pe drumul revenirii la locul de baștină, amplasamentele bătăliilor de odinioară cu Scorpia, Gheonoaia etc. – locuri de încercare inițiatică ce puteau fi, parțial, reconstituite, din memorie, prin negația pe care o presupune orice cunoaștere prin eliminare. Definirea modalității actuale de existență a vechilor tărâmuri de testare doar prin scăderea tuturor reperelor ce existau în trecut și nu mai există la momentul revenirii îl înlănțuie...