Politeismul tehnologic si kratofania prometeica a derizoriului (2)

Produsele tehnologice erup, vulcanic, dintr-un furnal inepuizabil. 

Izvorul mitogenetic post-industrial isca intr-un ritm trepidant surogatele de divinitati prometeice contemporane, care sunt venerate si imitate una sau doua decenii. 

Operele personalitatilor care imping cu un milimetru mai departe zona noastra de confort sunt percepute, la nivel de inconstient colectiv, mai semnificative decat inventarea rotii si calatoriile lui Columb, intrucat colectivitatea oarba este sclava imediatitatii, incapabila sa mai perceapa valorile sub zodia eternitatii.

Panteonul politeistic actual este evident, indiferent de religia pe care si-o declara fiecare, intrucat orice om isi camufleaza idolatriile si superstitiile sub haina onorabila a unei mari religii traditionale, pentru a-si nega, fata de sine si de altii, dreptul la o sinceritate dureroasa si la un examen de constiinta purificator.

Investitia emotionala, de timp si de inteligenta si crearea de multiple personalitati alternative in jurul individualitatilor electronice sunt simptomele unei personalitati colective disfunctionale, patologice.

Civilizatia tehnologica exceleaza, similar vechii Rome, prin inflatia de zeitati evanescente, pe care le poti chiar grupa pe categorii: de pilda: produsele Apple si produsele Microsoft, cu sub-panteonul fiecaruia continand zeitati tutelare specifice.

Steve Jobs si Bill Gates sunt figuri evident prometeice, si venerati si adulati exact ca, inainte vreme, Prometeu, iar dupa moarte devin stramosi mitici, cu toate caracteristicile ce decurg de aici. Existenta lor se mitologizeaza si se leaga automat de modelul paradigmatic al stramosului care a descoperit sau a inventat o actualitate, aducand in fiinta potentialitatea. Ultimul tip de telefon mobil, despre care nu isi va aminti nimeni peste 20 de ani, este criticat si admirat cu frenezie. Cu cat dureaza mai putin o realitate sau un proces, cu atat sunt considerate mai semnificative. Moda incearca, fara succes, sa se fixeze si sa se organizeze in structuri durabile, in vise care, la nivel colectiv, se cheama mitologie.. Joseph Campbell chiar nega capacitatea de cristalizare mitologica a unui tip de societate cu o viteza de transformare atat de mare.

Astea sunt substitute religioase, in opinia mea si simptome de boala colectiva, care, intr-o prima etapa, se manifesta ca hedonism haotic, apoi ca disperare si nihilism.

Calea individuala este cea mai grea si singura posibila intr-un asemenea context. Este grea, pentru ca inoti impotriva curentului si este singura posibila, intrucat, desi Heidegger a scris ca suntem prea devreme pentru Fiinta, eu cred ca nu avea dreptate.

Fiinta s-a autoexilat si se camufleaza in devenire…In cuvinte plapande pe care incercam sa le scriem, eu si altii, sau intr-un copac sadit de un om care nu va apuca sa il vada inflorind.

Nici macar pentru zei nu suntem prea tarzii, insa fascinatia noastra pentru tehnologie esueaza in consumerism hedonistic. Omul devine ceea ce cumpara, iar cumparaturile ritualizate ii erodeaza substanta si ii taie, incet si sigur, firul nevazut ce il lega pe vremuri de Transcendenta.