Postări

Politeismul tehnologic si kratofania prometeica a derizoriului (2)

-
Imagine
Produsele tehnologice erup, vulcanic, dintr-un furnal inepuizabil.  Izvorul mitogenetic post-industrial isca intr-un ritm trepidant surogatele de divinitati prometeice contemporane, care sunt venerate si imitate una sau doua decenii.  Operele personalitatilor care imping cu un milimetru mai departe zona noastra de confort sunt percepute, la nivel de inconstient colectiv, mai semnificative decat inventarea rotii si calatoriile lui Columb, intrucat colectivitatea oarba este sclava imediatitatii, incapabila sa mai perceapa valorile sub zodia eternitatii. Panteonul politeistic actual este evident, indiferent de religia pe care si-o declara fiecare, intrucat orice om isi camufleaza idolatriile si superstitiile sub haina onorabila a unei mari religii traditionale, pentru a-si nega, fata de sine si de altii, dreptul la o sinceritate dureroasa si la un examen de constiinta purificator. Investitia emotionala, de timp si de inteligenta si crearea de multiple personalitati a
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Patologia mitogenetica urbana. Desacralizare, politeism tehnologic, rituri degradate si nihilism (1)

-
”Si era noapte” (Ioan, 13,30) Dupa decesul lui Dumnezeu declarat cu obida de catre Nietzsche, pamantul a ramas netocmit si gol, iar constiinta omeneasca a coborat fara sa stie inaintea vremii in care duhul biblic din primordii se preumbla pe deasupra apelor nedeslusite. Am incetat, ca civilizatie, sa il mai cunoastem pe Zeul Fiintei, acela care isi refuza orice caracteristici si contextualizare in Exod, 3,14, recomandandu-se, simplu, dar atotputernic, ca " Eu sunt ", pentru ca am devenit orbi la tot ceea ce dainuie, opaci la valorile care intemeiaza, surzi la muzica linistii depline. Nu am mai fost in stare sa vedem, sa auzim, sa dorim decat ceea ce se autodefineste, strident, pe axa orizontala a devenirii, ca " Eu fac ". Am parasit abruptul vertical al Fiintei si am vazut ca, in ordinea liniara a devenirii lucrurile care se fac, nu pot, prin ele insele, sa implineasca, atata vreme cat urmeaza tiparul celor ce se infaptuiesc doar intru taramul faptuirii.
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mircea Eliade – Încercarea labirintului (5). Coincidentia oppositorum și integrarea contrariilor

-
Cu o cazuistică adunată de-a lungul unei vieți și denumită, îndeobște, opera erudită sau academică , Eliade se străduiește, în esență, să ilustreze printr-un număr copleșitor de exemple din cele mai variate culturi, generalitatea și universalitatea atitudinii umane în raport cu experiența divinului, pe care îl percepe în integralitatea sa, în termeni de potențial și de actualitate, ca moarte, renaștere, disoluție, frumusețe, ordine cosmică și haos germinativ precosmogonic. Pentru Eliade, coincidența contrariilor constituie mecanismul mitogenetic și tiparul mitologic fundamental. Acea coalescență a contrariilor pe care Eliade o supunea atenției cititorului încă din scrierile de tinerețe constituia un efort asiduu de înțelegere a unei realități paradoxale. Omul, această ființă ambivalentă și contradictorie, damnat să viețuiască de-a pururi în două lumi - “Noi nu trăim într-o lume de îngeri sau de spirite şi nici într-o lume pur animală” ­ – nici nu se poate înțelege altfel p
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mircea Eliade – Încercarea labirintului (4). Coșmarul uitării Europei ideologizante și compromisul pseudomorfozei americane

-
Coșmarul și posibilitatea dezagregării moștenirii culturale europene sub presiunea ideologică Din visul lui Eliade cu cei doi bătrâni înțeleg teama lui. Scenariul pe care nu îl anticipează, însă, este cel a unei Europe care începe să fie indiferentă față de ea însăși, în care se instalează uitarea. Distrugerea de care se temea Eliade, în contextul pierderii memoriei, cred că începe de la Europa și nu din afara ei. Eliade: “Visul celor doi bătrâni. În aceste vise se vede poate teama mea, spaima în faţa dispariţiei unei moşteniri.   (…)Pot să-mi închipui o societate în care nimeni nu se va interesa de o Europă distrusă, uitată, dispreţuită. E un coşmar, dar totodată şi o posibilitate. ” O soluție tranzitorie: Pseudomorfoza spirituală americană Noul context cultural delimitat de Eliade în Încercarea labirintului, după interacțiunea cu tineretul american. Am reținut mai multe idei și reproduc schematic câteva: ·     Mișcarea hippy , reacția contestatară de tip anti-
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mircea Eliade – Încercarea labirintului (3). Revelația prin cultură a omului modern

-
Imagine
Ideea Religiosității cosmice (anistorice) a culturilor arhaice trebuia punctată în cadrul punctului 2) din enumerarea lui Liiceanu, în contextul revoluției spirituale ce survine o dată cu descoperirea agriculturii și în cadrul căreia, prin analogie cu viața plantei, se reorganizează întreaga viziune interioară, la nivel psihologic, sub forma ciclurilor, d ând naștere și unei noi concepții asupra timpului. Religiozitatea cosmică descoperită în India și asimilată mai apoi cu orice experiență religioasă arhaică, are ca fundament o concepție distinctă asupra curgerii timpului – ciclic . Eliade : “ Condiţia umană împărtăşeşte destinul plantei, deci acela al unui ciclu nesfârşit de naşteri, morţi şi renaşteri…” Cu privire la Revelația prin cultură a omului modern , câteva gânduri: Mi-a rămas proaspătă în minte critica adusă de Pleșu într-o apariție televizată din urm ă cu câțiva ani acestei “idolatrizări”, de către Eliade, a revelației prin cultură, dar pe care eu o v ăd
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Mircea Eliade – Încercarea labirintului - idei de amploare și de adâncime (1)

-
Sunt intrigat de constatarea lui Liiceanu, confirmată de Noica, a îngropării și risipirii ideilor esențiale ale lui Eliade în cărțile de erudiție, pe câtă vreme mie mi se pare orice carte a lui Eliade ca fiind o recapitulare și o amplificare a ideilor deja existente încă de pe vremea Oceanografiei sau Alchimiei asiatice . Eliade este foarte repetitiv ideatic, și uneori și în expresie. Ideile astea de forță pe care Liiceanu le descoperă din lectura Încercării labirintului (1978) mi se par foarte evidente în fiecare lucrare, ba chiar în cuvântul introductiv al fiecărei lucrări. Din Jurnalul lui Liiceanu : "Duminică, 19 noiembrie 1978 Ieri şi astăzi am fost în febra Convorbirilor lui Eliade.  Depăşind momentul începutului, sînt uluit să constat ce forţă capătă  — expuse aşa — ideile lui, risipite altminteri şi îngropate  în erudiţia cărţilor. Toată opera lui masivă de savant este alimentată  — constaţi aici — de cîteva idei de o extraordinară amploare  şi adîncime. Înşi
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Jurnalul de la Păltiniș (1). Reflectând la o mare absență postdecembristă

-
Într-o perioadă de prelungită și chinuitoare angoasă, cu multe căi ce se bifurcă și multe opțiuni, am de ales între a pătrunde ca un intrus și a greși în aerul rarefiat al spiritelor mai înalte decât mine, sau de a avea dreptate în tot ceea ce este banal, în tărâmul pe unde mintea pășește cu gând sigur. Nu am aparținut niciodată lumii celor sigure. Am ars de dorul unui tărâm de necuprins cu mintea, acolo unde orice putere speculativă se declară învinsă. Înfrântă era și mintea ascuțită a lui Socrate, la finalul dialogului Phaidon ; alternativa mitului i se impune, după ce argumentația logică a luat sfârșit. Este dificil să pătrunzi pe o ușă pe care asemenea spirite rare își asumă riscul de a intra și de a greși, dar și mai greu este să îți trădezi propria natură și să te complaci în justețea adevărurilor banale și a realizărilor facile. Noica detesta platitudinile, care adesea îi erau servite sub forma unei întrebări de tipul " Ce p ărere aveți despre Dumnezeu? ". Dacă
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe