Jurnal de idei

“Locuitorii râdea[u] de dânsul, ca de unul ce aiurează sau visează deştept, iară el, supărat, plecă înainte, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise[ră]. ” Acasă este un sentiment care se înfiripă la intersecția dintre un loc fizic și o stare lăuntrică, un spațiu și un timp cârpite din franjurii amintirii, ale căror coordonate se sustrag oricărei definiri. Fiorul cosmogonic reorientează în plan vertical orice nostalgie a originilor. Făt-Frumosul atipic, decrepit, din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte recunoștea, succesiv, pe drumul revenirii la locul de baștină, amplasamentele bătăliilor de odinioară cu Scorpia, Gheonoaia etc. – locuri de încercare inițiatică ce puteau fi, parțial, reconstituite, din memorie, prin negația pe care o presupune orice cunoaștere prin eliminare. Definirea modalității actuale de existență a vechilor tărâmuri de testare doar prin scăderea tuturor reperelor ce existau în trecut și nu mai există la momentul revenirii îl înlănțuie...

Când Mircea Dinescu își vocifera, disident, indignarea, prin străinătățurile europene ale anului 1989, împotriva conceptului de  Homo Ceaușisticus , ca specie hibridă, pe steroizi, a Omului Nou comunist, nu avea cum să prevadă tribulațiile ulterioare ale nației și ale limbii noastre. Cenușia eră comunistă a consumat, postum, mai toate resursele de entuziasm postdecembrist, într-o titanică luptă de anihilare a comunismului rezidual, luptă fratricidă care a devorat, poate, șansele noastre de a da lumii o nouă generație Mircea Eliade, întrucât, pe fundalul unor chelfăneli, când doctrinare, când curat ciomăgistice, pro- și anti-comuniste, care au continuat, frenetic, mai mult de un deceniu,  timpul , marele nostru devorator, a venit. Timpul  nu mai avea răbdare  cu generația tânără. Încăierarea anticomunistă a continuat în fundal iar tinerii ce se pregăteau de absolvire către finalul ultimului deceniu al mileniului doi s-au văzut nevoiți să tacă și s...